Home » Local » Peste 33.000 de vasluieni au votat până la ora 12.00 la alegerile parlamentare. Alegătorii din rural sunt mai harnici decât cei din urban

Peste 33.000 de vasluieni au votat până la ora 12.00 la alegerile parlamentare. Alegătorii din rural sunt mai harnici decât cei din urban

Până la ora 12.00, în județul Vaslui au votat 33.759 de persoane, ceea ce înseamnă un procent de 8,03% din totalul alegătorilor înscriși pe listele permanente. Pe listele permanente au votat 30.755 persoane, pe listele suplimentare au fost înregisrate 2.699 de votați, în timp ce cu urna mobilă au votat 133 alegători.

În municipiul Vaslui, secția nr. 1 de la Casa de Cultură a Sindicatelor ”Constantin Tănase”, este printre secțiile fruntașe la numărul de voturi exprimate cu o prezență de 14,57%. În municipiul Bârlad, una din secțiile unde s-a votat cel mai mult este secția nr. 89 de la Sala de Sport a Școlii Gimnaziale ”Episcop Iacov Antonovici”, cu o prezență de 14,67%. În municipiul Huși, una din secțiile cu o prezență ridicată de 10,73% este secția nr. 130 de la Colegiul Agricol ”Dimitrie Cantemir”.

Din totalul numărului de voturi exprimate până la ora 12.00, un număr de 18.968 votanți au fost bărbați, iar 14.960 de votanți au fost femei. În ceea ce privește mediul rural, au fost înregistrate 17.582 de voturi, iar în mediul urban au fost contabilizate 16.346 de voturi.

La nivelul județului Vaslui au fost deschise pentru alegerile parlamentare din data de 6 decembrie 2020 un număr de 542 secții de votare. De asemenea, pe listele permanente sunt înscrise în total 420.028 de persoane.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

%d blogeri au apreciat: