Home » Administratie » A fost lansat al doilea proiect european pentru restaurarea Ansamblului „Ștefan cel Mare” de la Băcăoani

A fost lansat al doilea proiect european pentru restaurarea Ansamblului „Ștefan cel Mare” de la Băcăoani

Astăzi, în Sala Mare a Palatului Administrativ Vaslui, a avut loc conferința de lansare a proiectului „Pe urmele lui Ștefan cel Mare”. La eveniment au luat parte reprezentanți ai Consiliului Județean (CJ) Vaslui, Instituției Prefecturii Vaslui, Consiliului Raional Hîncești, Muzeului Județean Vaslui etc.

„Prin acest proiect am realizat un lucru foarte important. Avem ani de căutări pentru rezolvarea problemei ansamblului de la Muntenii de Jos. Prin două proiecte vom da o nouă viață acestui ansamblu monumental. Pentru a face turism trebuie să avem ce să vizităm, să avem puncte de interes pentru cei care trec pe meleagurile noastre”, a spus Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui.

La rândul lui, reprezentantul Raionului Hîncești din Republica Moldova a spus că acest proiect a fost așteptat de ambele comunități.

„Dincolo de caracterul protocolar al vizitei, venim la Vaslui cu toată satisfacția. Este un proiect bine venit și pentru noi și pentru județul Vaslui. Noi vom fi un partener responsabil. Ștefan cel Mare este un simbol pentru toată Moldova”, a precizat reprezentantul Consiliului Raional Hîncești.

Valoarea proiectului „Pe urmele lui Ștefan cel Mare” este de 1.651.344 euro, din care 1.476.597 euro – valoarea finanțării nerambursabile și 174.747 euro valoarea contribuției totale a partenerilor proiectului.

Județul Vaslui a depus în luna mai 2018 proiectul, în cadrul Programului Operațional Comun România- Republica Moldova 2014-2020. În data de 12 octombrie 2020 a fost primită din partea Comisiei de selecție scrisoarea finală de confirmare a aprobării proiectului și a obținerii finanțării solicitate.

Județul Vaslui deține în domeniul public Ansamblul monumental „Statuia ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare”, amplasat în localitatea Băcăoani, comuna Muntenii de jos, Județul Vaslui, care este înscris în Lista monumentelor istorice.

 (Dănuț CIOBANU)

 

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: