Un bărbat din Vaslui a fost reținut pentru distrugere prin incendiere
Un bărbat în vârstă de 34 de ani din municipiul Vaslui, județul Vaslui, a fost reținut de către polițiștii vasluieni fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere.
La data de 14 septembrie 2021, ora 23.30, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat în vârstă de 33 de ani, din municipiul Vaslui, cu privire la faptul că, pe strada Decebal, din municipiul Vaslui, este în desfășurare un incendiu la un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, deținut de către sora sa.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Vaslui au s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, pe fondul unui conflict spontan avut anterior cu apelantul, la un local de alimentație publică, bărbatul în vârstă de 34 din ani ar fi incendiat autoturismul parcat în fața domiciliului persoanei vătămate.
În urma incendiului, autoturismul a distrus în proporție de 75%, totodată fiind cauzate avarii și la fațada blocului unde s-a produs incendiul. Prejudiciul cauzat prin comiterea faptei este estimat la 35.000 lei.
În cursul zilei de astăzi, 5 octombrie a.c., în baza probatoriului administrat, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Vaslui au luat față de bărbatul în vârstă de 34 de ani măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui cu propunerea luării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului.