National

Ordinul IGSU pentru prevenirea incendiilor în spitale: pompierii vor verifica secțiile ATI o dată la trei ore

După 12 incendii izbucnite în spitalele românești în care au murit 31 de oameni, instituțiile spitalicești se tem de o nouă tragedie. De aceea, majoritatea spitalelor din țară au cerut câte o autospecială pentru situații de criză care să stea permanent în curtea acestora.

La polul opus acestei cereri se află Raed Arafat, care spune că așa ceva nu se poate, iar conducerea IGSU a dat vineri un ordin care prevede că pompierii vor intra în ATI ziua, o dată la 3 ore, pentru a verifica „prin vizualizare, integritatea instalaţiilor electrice” şi dacă acele spaţii sunt aerisite.
„Nicăieri în lume nu există să păzești o clădire cu o mașină de pompieri”, a replicat vineri Raed Arafat. 

Astfel, s-a luat decizia ca pompierilor de la subunităţile de intervenţie, care trebuie să controleze secţiile ATI zilnic, din 3 în 3 ore, în intervalul orar 9:00 – 21:00, iar în afara acestui program, verificările vor fi executate, ocazional, de echipajul SMURD, după finalizarea misiunilor, adică după ce aduc pacienţii la spital cu Salvarea. Pompierii trebuie să fie echipaţi în combinezoane de protecţie, în vederea permiterii accesului în secţia ATI, unde trebuie să verifice dacă există stingătoare şi hidranţi interiori, dacă se poate face evacuarea pacienţilor în caz de incendiu, dar şi cum se face încălzirea acelor secţii, în vederea eliminării mijloacelor neomologate.

Ordinul IGSU pentru prevenirea incendiilor în spitale este dat într-o perioadă cu risc mare de incendiu, doarece odată cu venirea frigului, unul dintre riscuri este acela că spaţiile se vor aerisi mai rar, iar acumularea de oxigen va creşte vulnerabilitatea şi riscul de producere a unor evenimente nedorite.

Related Articles

Back to top button