De la începutul anului, alimentele s-au scumpit cu 3,93%. Mai mulți bani dăm și pe chirii, combustibil sau țigări
Inflația anuală a depășit în septembrie 6%, în creștere cu aproape +1% într-o singură lună. Cel mai mult s-au scumpit legumele, combustibilii, țigările și chiriile.
- Preţurile de consum în luna septembrie 2021 comparativ cu luna august 2021 au crescut cu +0,8%.
- De la începutul anului, inflaţia (septembrie 2021 comparativ cu decembrie 2020) este +5,6%.
- Rata anuală
Comparativ cu luna septembrie a acestui an, prețurile de consum au crescut cu 0,8%.De la începutul anului, inflația a crescut și ea cu 5,6%. Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2021 (față de septembrie 2020) este de 6,3%.
Alimentele s-au scumpit în ultima lună, pe medie, cu +0,95%, iar de la începutul anului cu +3,93%. În septembrie, cel mai mult s-au scumpit cartofii (+18%), această scumpire depășind limitele ieftinirilor sezoniere anterioare, prețurile fiind în septembrie 2021 cu peste 12% mai mari decât în septembrie 2020.
Alte scumpiri alimentare, în ultima lună:
- Ulei +2%
- Brânză +1%
- Ouă +2%
- Carne +0,5%
Prețurile produselor nealimentare, în ultima lună:
- Combustibili (inclusiv carburanți) +1,6%
- Tutun, țigări +1,7%
- Cărți, ziare +1,3%
- Încălțăminte +0,6%
Tarifele serviciilor au crescut în luna septembrie cu +0,96%, față de august, cu o creștere de +0,89% a chiriilor.