National

Directorul medical al Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu din Timișoara, Mihai Gafencu: „Trebuie explicat că și după ce te vaccinezi mai răcești”

Directorul medical al Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu din Timișoara, Mihai Gafencu, critică autoritățile pentru „lipsa de predictibilitate” în decizii, care, spune el, a stârnit și mai multă neîncredere în vaccinare. Un alt doctor, Alexandru Ulici, recunoaște că și medicii puteau face mai mult pentru promovarea vaccinurilor.

„Am o idee fixă. Eu cred că campania de promovare, nu campania de vaccinare, de promovare a vaccinării a eșuat. Cred că a eșuat pentru că noi, cei care știm despre ce e vorba, nu ne-am implicat suficient de mult”, a spus dr. Alexandru Ulici, ortoped la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu din București și manager al instituției medicale, într-o dezbatere online organizată de organizația Salvați Copiii România.

El a adăugat că, într-o analiză simplă făcută în spital, 80% dintre medici erau vaccinați și numai 40% asistente și infirmiere.

„Trebuie explicat că și după ce te vaccinezi mai răcești, îți mai curge nasul, dar nu mai faci tromboze, nu ajungi la reanimare, chiar dacă transmiți nu transmiți în aceeași măsură. Nu te omoară. E ca mersul vara cu umbrela prin ploaie, te mai uzi la picioare.  Autoritățile să ne respecte munca și să aducă hotărâri cu predictibilitate. Să le explicăm ușor pacienților de ce trebuie să fie vaccinați. Am atras atenția ani de zile despre rata de vaccinare scăzute în alte boli ale copilăriei din cauza lipsei de predictibilitate în lipsa aprovizionării cu vaccin și comunicarea despre acel tip de vaccinare”, a declarat dr. Alexandru Ulici

Related Articles

Back to top button