Poliţiştii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut 4 bărbați, din comunele Blăgești și Livezi, județul Bacău, bănuite de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat.
Poliţiştii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui au documentat și probat activitatea infracțională a 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, bănuiți de comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat, în județele Vaslui și Covasna.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui au stabilit faptul că, în perioada 22 iunie – 6 august 2025, pe timpul nopții, bărbații bănuiți de comiterea infracțiunilor ar fi sustras mai multe animale (cabaline și bovine), din zonele extravilane, limitrofe comunelor Poienești, Todirești, Zăpodeni și Sânzieni (judeșul Covasna) lăsate de proprietari la păscut, nesupravegheate.
Bărbații cercetați au fost prinși, în flagrant, în județul Bacău, de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, după ce ar fi sustras două cabaline din comuna Sânzieni.
Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunilor este estimat la 70.000 de lei.
La data de 6 august 2025, în urma probatoriului administrat, poliţiştii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui au luat față de bărbații bănuiți măsura reținerii, pentru 24 de ore.
In data de 7 august 2025, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, Judecătoria Vaslui a dispus față de trei dintre bărbații cercetați măsura arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a persoanelor cercetate.



