AdministratieInvatamantLocal

Încă o instituție de învățământ din Bârlad – Grădinița de copii nr. 8 – va beneficia de finanțare europeană pentru un amplu proiect de reabilitare în urma căruia va corespunde standardelor europene în domeniu. Conducerea Primăriei Bârlad a anunțat recent că proiectul a ajuns în faza licitației pentru atribuirea lucrărilor. Anunțul a fost publicat pe SICAP, iar termenul limită de depunere a ofertelor este 3.11.2021, ora 15, dată la care se va trece la deschiderea acestora.

”Pentru realizarea obiectivului de investiții se vor executa lucrări de extindere cu un singur tronson cu regimul P + 1E. Noua extindere va adăposti la parter o sală multi-funcțională, care va comunica direct cu cladirea existentă și cu bucătăria cu spațiile anexe. La etaj vor fi două săli de grupă, cu grupuri sanitare și depozite. Se vor executa și lucrări de reparații la elementele construcției existente și lucrări de reconfigurare a spațiilor, atât la interior, cât și la exterior. Noua clădire va avea subsol tehnic, parter și etaj, suprafața construită fiind de 568 meri pătrați iar cea desfășurată va fi de peste 1.260 metri pătrați. De menționat că în partea sudică a amplasamentului se va înființa un loc nou de joacă pentru copii, utilat cu dale de cauciuc și mobilat cu echipamente noi, gen leagăne, trambuline, balansoare, și altele”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Valoarea estimată a proiectului este de 3.714.325,63 lei, fără TVA. Termenul de execuție a lucrărilor este de 16 luni de la semnarea contractului de lucrări. Criteriul de desemnare a câștigătorului licitației este cel al „prețului cel mai scăzut”, cu respectarea criteriilor de calificare și selecție stabilite.

Related Articles

Back to top button