OMS trimite o delegație în România pentru a afla cauzele ratei scăzute de vaccinare
OMS trimite o delegație în România pentru a înțelege care sunt cauzele pentru care rata de vaccinare este atât de scăzută.
„De ce într-o țară cu acces la toate vaccinurile posibile avem o rată de vaccinare așa de scăzută?”. Aceasta este întrebarea la care, potrivit prof. dr. Daniel Coriu, delegația OMS va încerca să afle răspunsul.
„Cum am ajuns aici? Prin nevaccinare, prin lipsa de încredere în mesajul nostru, al medicilor. Țara noastră a ajuns un exemplu negativ la nivel internațional. Organizația Mondială a Sănătății trimite o delegație în România, să înțeleagă ce se întâmplă, de ce într-o țară cu acces la toate vaccinurile posibile avem o rată de vaccinare așa scăzută”, a declarat mai spus președintele Colegiului Medicilor, care a anunțat și că susține suspendarea cadrelor medicale care răspândesc mesaje „nevalidate științific”
Astăzi, reprezentanții OMS vor avea o teleconferință cu conducerea Institutului Național de Sănătate Publică (INSP). România se află pe primul loc în Europa la decesele zilnice asociate COVID, raportate la populație, iar cel mai recent bilanţ al vaccinării anti-COVID arată că în România au fost imunizate un număr de 5.981.207 persoane, iar 5.668.552 au primit schema completă.