National

Educația juridică este noua materia pe care o vor studia elevii începând cu anul școlar viitor

O nouă schimbare pentru sistemul educațional românesc. Începând cu anul școlar viitor, elevii vor studia o nouă materie obligatorie, după ce Parlamentul a adoptat proiectul de lege. Este vorba despre Educația juridică care va deveni materie obligatorie în toate școlile din România.

Inițial, proiectul de lege nu prevedea și educația juridică, ci doar pe cea antreprenorială și financiară. Senatorul Monica Anisie a introdus, însă, un amendament prin care a adăugat și educația juridică. Acestea vor fi, cel mai probabil, studiate în paralel sau semestrial.

Majoritatea senatorilor a votat acest proiect

„Dobândirea competențelor juridice și etice, alături de cele financiare și antreprenoriale reprezintă un prim pas către stabilirea unei perspective solide a tânărului privind rolul, responsabilitățile și capacitățile acestuia de a iniția și dezvoltă o afacere. Nu este suficient că tinerii să dobândească competențe antreprenoriale, să știe cum să administreze o afacere din punct de vedere financiar, este nevoie să înțeleagă și să integreze și comportamente responsabile din punct de vedere juridic. În anul 2018, într-un studiu lansat privind competențele cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții, Comisia Europeană califică cunoștințele juridice că necesare încă din primii ani de studiu”, a explicat parlamentarul.

În acest moment, nimeni nu știe în ce constă programa acestei materii, și nici cine o va preda elevilor.  Acest Proiect de lege modifică Legea educației nr. 1/2011 la art. 68, alin. (1), lit. f și art. 344, alin. (1), lit. c, pct. (iv).

Modificarea a fost votată de senatori cu o majoritate covârșitoare. A fost înregistrată o singură abținere, noteaza e-juridic.manager.ro.

După ce proiectul de lege va fi promulgat de președinte și publicat în Monitorul Oficial, Ministerul Educației va elabora programele de studiu „până la începutul anului școlar următor” (2022-2023, n.r.).

Related Articles

Back to top button