National

Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara cere un lockdown, întrucât vaccinare nu este soluția salvatoare la momentul actual

Printre măsurile de stopare a transmiterii virusului pe care autoritățile trebuie să le ia, este necesar să să afle și un lockdown.

Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara a declarat că vaccinarea este importantă, dar în momentul de față nu mai este suficientă. Tocmai de aceea, susține doctorul Musta, un lockdown general, așa cum a fost la începutul pandemiei, inclusiv cu închiderea școlilor ar fi o soluție.

„Trebuie întreruptă calea de transmitere a virusului. Vaccinarea e importantă, dar nu poate avea efecte atât de rapide pe cât această întrerupere a circulației virusului și a focarelor de posibilă contaminare. Dacă se realizează prin niște măsuri eficiente, în două-trei săptămâni vom avea primele rezultate”, spune Virgil Musta.

Doctorul Virgil Musta a explicat că marea problemă a spitalelor în momentul de față este afluxul de pacienți cu forme grave de COVID-19: „Suntem în continuare pe panta ascendentă a pandemiei. Nu putem externa pacienții în ritmul în care vin formele grave de boală, ceea ce crează mari probleme sistemului de sănătate”, spune medicul Virgil Musta.

 

Related Articles

Back to top button