Mai multe spitale din Timișoara riscă să rămână fără căldură în acest sezon rece
Pe lângă faptul că spitalele sunt arhipline, acum , o nouă problemă intervine la Timișoara. Aici, mai mult spitalele vor rămâne, de luni, fără căldură, dacă decizia E.ON, de sistare a gazului pentru Colterm, rămâne în vigoare.
Singurele excepții de la aceste scenariu rece sunt Spitalul „Victor Babeș” și unitatea mobilă a Spitalului Militar din Timișoara, amenajată pe stadionul CFR.
Pavilonul în care se află bolnavii de COVID 19 de la spitalul CFR depinde în totalitate de Colterm, iar dacă nu este rezolvată problema căldurii, ultima soluție ar fi mutarea pacienților. Acest lucru nu se poate face, însă, peste noapte, spune managerul Stela Iurciuc.
La rândul său, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare, Constantin Luca, a declarat că spitalul pe care îl conduce nu are altă soluție decât sistemul centralizat.
În cazul în care problema gazului pentru Colterm nu va fi rezolvată, vor fi afectate și cele mai mari unități medicale din Timișoara: Spitalul Municipal și Spitalul Județean. Acestora li se adaugă majoritatea școlilor și instituțiilor publice, dar și aproximativ 50.000 de locuitori, branșați la sistemul centralizat de încălzire.