Zi de coșmar la Spitalul din Târgu Cărbuneşti. După ce instalația de oxigen a cedat, 12 pacienți au fost transferați la Spitalul Județean, iar două persoane și-au pierdut viața
În această dimineață, instalația de oxigen de la Spitalul din Târgu Cărbuneşti s-a defectat. Toți pacienții care sunt dependenți de oxigen au fost ventilați manual. Din păcate, în urma acestui scenariu de groază doi oameni și-au pierdut viața.
Inspectoratul de Poliție Gorj a anunțat că Serviciul de Investigații Criminale s-a sesizat, din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, după ce două persoane de sex feminin, de 76 și 55 de ani, ambele din orașul Rovinari, internate în secția ATI a Spitalului Târgu-Carbunești, au decedat.
Managerul Spitalului Târgu Cărbuneşti, Constantin Târziu, a afirmat că alimentarea cu oxigen s-a întrerupt la ora 6.35.
“La ora 6.35 s-a întrerupt alimentarea cu oxigen pe secţie. Atunci am luat legătura cu toate secţiile şi am văzut că în toate secţiile era întreruptă alimentarea cu oxigen. Avem pregătite, dar nu foarte multe butelii de oxigen. Am sunat la DSU, la Ambulanţă pentru a ne ajuta cu butelii de oxigen. În curtea spitalului avem staţie de ambulanţă care ne-a dat butelii de oxigen plus pacienţii care erau gravi au intrat ambulanţele lângă secţii pentru a fi urcaţi în ambulanţe pentru a primi oxigen. Apoi am primit mult mai multe butelii de oxigen, DSU, Ambulanţa Târgu Jiu şi celelalte ambulanţe care au sosit la faţa locului pentru a ne ajuta”, a explicat Constantin Târziu.
„În secţia ATI din cei 15 pacienţi, 12 au fost transferaţi la Spitalul Judeţean, 2 decedaţi, dar nu pot spune 100% în momentul de faţă dacă decesul lor e din cauza lipsei de oxigen din momentul respectiv, unul a rămas intubat la noi şi încă cinci pacienţi, care aveau nevoie de oxigen au fost transferaţi la Spitalul Rovinari. Între timp am făcut rost de vreo 70 de butelii de oxigen”, a mai transmis managerul spitalului.
Constantin Târziu susţine că nu au mai fost niciodată probleme cu stocatorul de oxigen.
„Nu ştiu de ce s-a întâmplat aşa pentru că întotdeauna nu am avut probleme cu el, înainte de valul 4 am mărit numărul gurilor de oxigen, nu au fost probleme niciodată, nu ştiu ce s-a întâmplat, folosirea în cantitate foarte mare a oxigenului… Ieri am avut o întâlnire cu domnul prefect în care am spus că cel mai scump medicament astăzi este oxigenul. Stocatorul nu era vechi. Poate au fost şi pierderi de oxigen. Aveam pe cei la ISU care controlează din trei în trei ore concentraţia, şi ne-au spus că cantitatea de oxigen care este în saloane este puţin cam mare. Am căutat să vedem cauza, nu am descoperit nimic”, a declarat managerul spitalului.