LocalSocial

Stocul de gaze înmagazinate de Gaz Est Vaslui acoperă peste 30% din consumul pentru această iarnă

Pentru sezonul rece 2021-2022, SC Gaz Est Vaslui a realizat un program de înmagazinare de 92.000 MWh, care va asigura un procent de circa 32% din necesarul de consum pentru această iarnă. Într-un răspuns formulat pentru Primăria Vaslui, furnizorul de gaze naturale precizează că pe parcursul sezonului rece 2021 – 2022 va întreprinde toate măsurile ce se impun, pentru asigurarea continuităţii în furnizarea gazelor și pentru operarea în siguranţă a sistemelor de distribuţie concesionate.

Furnizarea gazelor către clienţii din portofoliul nostru se face în regim de continuitate și în conformitate cu prevederile Standardului de furnizare și ale Regulamentului de furnizare către clienţii finali. Pentru şcolile, grădiniţele, obiectivele sanitare și de asistență socială, aflate în subordinea Primăriei Vaslui nu înregistram restante la plăţile privind consumul de gaze și, în consecinţă, nu sunt probleme și avem disponibilitate în asigurarea necesarului de consum de gaze”, se arată în răspunsul către Primăria Vaslui.

SC Gaz Est Vaslui are capacitate de a presta serviciul de distribuţie gaze naturale în condiţii de siguranţă, asigurând permanent dispecerizare, mentenanța și intervenţii. Astfel, s-au luat măsuri pentru ca toate instalaţiile să fie verificate conform normelor tehnice specifice

(verificare tehnică periodică a instalaţiilor de utilizare la 2 ani sau revizie periodică la 10 ani). În document se mai precizează că toate unităţile care deţin echipamente cu putere instalată mai mare de 400 kW, au obligaţia sa asigure autorizarea ISCIR a acestora, în vederea funcţionarii în condiţii de siguranţa.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

Related Articles

Back to top button