O echipă de medici și asistenți din Danemarca au venit să trateze pacienții COVID-19 din România
Danemarca ajută România în lupta acerbă împotriva COVID-19. O echipă de medici și asistenți din Danemarca a ajuns în noaptea de miercuri spre joi în România. Specialiștii danezi vor lucra la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș.
Danemarca a trimis doi medici și cinci asistenți specializați în Terapie intensivă, însoțiți de ofițeri din cadrul DEMA, iar joi vor sosi în țară încă un medic și un asistent. La 11 zile se va face schimbul cu o nouă echipă, astfel încât prezența specialiștilor din Danemarca va continua timp de trei săptămâni.
„Sprijinul care a venit din partea Danemarcei este exact pe componentele de care avem nevoie – concentratoarele ne cresc numărul paturilor cu oxigen. Cu siguranţă, până în seara asta o să se ştie unde pleacă donaţia respectivă, deci nu va sta în depozit. Ventilatoarele de transport vor veni în sprijinul nostru pentru transport, dar ele pot fi folosite temporar şi în Unităţile de Primiri Urgenţe. Astfel de dotări ne ajută să creştem capacitatea de management al pacienţilor respectivi”, a declarat Raed Arafat.