Românii au cea mai mică speranță de viață din UE
Potrivit Eurostat, bărbații trăiesc, în medie, doar 6 ani după ce ies la pensie. Ceilalți europeni sunt ceva mai longevivi. Polonezii, de exemplu, depășesc cu 8 ani vârsta la care își încheie activitatea profesională, iar spaniolii cu 12 ani și jumătate. Stilul de viața nesănătos poate reduce și mai mult această medie, avertizează medicii.
Statisticile arată că, în timpul pandemiei, speranța de viaţă a scăzut cu 1 an și 4 luni în România, dublu față de media europeană. După ce se pensionează, un bărbat român mai trăiește, în medie, doar 6 ani, indică cifrele Eurostat. În Polonia, media e de 8 ani, în Germania de 11, iar în Spania de 12 ani și jumătate.
Călin Man – medic de familie: Din păcate, stilul nostru de viață nu este un stil adaptat unor măsuri preventive, adică să luăm măsurile înainte de a apărea boala. Dacă am adapta sau am adopta un stil de viață sănătos și în care să ne gândim la prevenție, aceste boli ar fi descoperite din timp și tratate, iar speranța de viață sigur ar crește.
Potrivit statisticilor, 1 pacient din 4 e hipertensiv și tot 1 din 4 români suferă de afecțiuni la nivelul circulației periferice.
Discuțiile legate de o posibilă prelungire a vârstei de pensionare s-au reaprins cu fumigene și cu petarde, chiar dacă oficial, PSD spune că nu e de acord cu majorarea opțională a vârstei de pensionare: speranţa de viaţă a scăzut anul trecut, cu 1,4 ani iar speranţa de viaţă sănătoasă în România este incomparabil mai mică cu cea din UE.
Cu cât vârsta este mai mare, cu atât creşte posibilitatea ca o persoană să sufere de boli cronice, astfel încât proporţia persoanelor de 55-64 ani care suferă de cel puţin o boală cronică trece de 40% (43,4%), iar după vârsta de 65 de ani persoanele care suferă de boli cronice devin majoritare pentru această categorie de populaţie, arată INS.