Platforme pentru gunoiul de grajd în UAT-urile vasluiene. Problema este că sunt animale tot mai puține
Tot mai multe UAT-uri din județul Vaslui au implementat proiecte de investiții pentru construcția de platforme pentru gunoiul de grajd. Comuna Vinderei are active două platforme, la care sunt arondate câte patru sate componente. Pe cele două platforme fermierii au început să depoziteze gunoiul de grajd.
Problema este că, la fel ca și în alte comunități, efectivele de animale sunt într-o continuă scădere. Spre exemplu, de la 700 de bovine în urmă cu patru ani, în prezent în curțile crescătorilor mai sunt 300 de bovine. În ceea ce privește caprinele și ovinele, în zonă sunt întregistrate 4.500 de capete.
„Sper ca crescutul animalelor să rămână o preocupare pentru țărani. Am înțeles că subvenția pe cap de bovină va fi de 5 lei. Dacă rămâne așa, nimeni nu va mai fi interesat să crească animale. Noi avem tineri în comună care au început cu vaci de lapte și acum ar vrea să crească vaci de carne. Cred și sper că vom avea gunoi pentru cele două platforme”, a spus Ionuț Ghiur, primarul comunei Vinderei.
Din nefericire, fermierii locali apreciază că în maxim 10 ani, sectorul zootehnic va dispărea din județul Vaslui. Aceasta este prognoza pesimistă a specialiștilor în creșterea animalelor, care nu mai văd niciun viitor în acest domeniu.
„În curând, 10 ani spun mult, nu vom mai vedea oaie și vacă decât pe cutiile de ciocolată. Asta vă spune un om care face zootehnie de 25 de ani. Efectivele sunt tot mai mici, bătrânii care au crecut animale ori au murit ori nu mai pot să crească. Tineretul nici nu vrea să audă de așa ceva, dar nici nu sunt condiții ca să o spunem pe cea dreaptă. Va dispărea sectorul zootehnic în curând, de tot!”, a spus inginerul Daniel Mușetoiu, care deține o fermă de animale în zona Negrești.
(Dănuț CIOBANU)