Autoritățile județului Vaslui iau toate măsurile pentru a gestiona transferul refugiaților din Ucraina. În acest sens, s-a decis redeschiderea Gării CFR din comuna Fălciu, punct care a intrat în coservare în urmă cu mai bine de 10 ani. Neculai Morarul, primarul comunei Fălciu, a precizat că prin această gară se va face transferul refugiaților ajunși din Republica Moldova.
Astfel, în aceste zile se lucrează la igienizarea clădirii și la eliberarea căii ferate de vegetația uscată. Este o acțiune mai amplă a SNCFR pe ruta Bârlad -Fălciu. Practic, în data de 15 martie totul trebuie să fie în stare de funcționare.
„Facem o igienizare a stației CFR Bogdănești, în speranța că vor veni cetățeni din Ucraina cu trenul până aici la Bogdănești și de aici prin transbordare să îi ducem la Bârlad. Și de la Zorleni încoace spre Fălciu facem igienizare pe cale ferată și se fac verificări, pentru că sunt aproape zece ani de când nu se mai circulă pe ea. Ne pregătim să primim refugiați. Noi ajutăm CFR să facă un pic de igienizare în interiorul clădirii și în exterior. Liniile sunt funcționale, s-a verificat totul”, a spus Neculai Moraru.
Îndepărtarea vegetației uscate se face cu localnici, care spun că prin ceea ce fac simt că îi ajută pe cei care și-au părăsit casele și țara din cauza războiului. Aproximativ o sută de persoane pot aștepta în clădirea gării trenul care îi va prelua și transporta la Bârlad, de unde aceștia cel mai probabil vor pleca spre alte direcții din țară.
(Dănuț CIOBANU)