Local

Stadiul proiectului de reabilitare și extindere a sistemului de alimentare cu apă și a sistemului de canalizare până la data de 28.03.2022

Primarul Municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, informează că, în această săptămână, la proiectul de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare din Bârlad se lucrează intens, zilnic, cu patru-cinci echipe.
Recent, echipele din teren au continuat lucrările de reabilitare și extindere pe zeci de străzi din municipiu, în paralel cu operațiunile de racordare a consumatorilor la rețelele de apă și canal.
„Constructorul lucrează într-un ritm susținut. Colaborăm îndeaproape cu echipele din teren și facem în continuare apel la bârlădeni să dea dovadă de înțelegere. Dar mai ales de răbdare, întrucât lucrările sunt extrem de ample. Reiau rugămintea către bârlădeni să ajute constructorii cu informații despre amplasamentul celorlalte rețele de utilități, pentru a evita posibile avarii nedorite. Până acum, pentru alimentarea cu apă s-au făcut lucrări pe 84 de străzi, din care pe mare parte s-au și făcut racordurile. Pe segmentul de canalizare, s-au făcut lucrări pe 36 de străzi, realizându-se până acum racorduri la 402 gospodării. Cerem toleranță și înțelegere de la bârlădeni, pentru disconfortul creat”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
Reamintim că valoarea Contractului de finanțare a proiectului este de 66 milioane lei, fără TVA, din care 85% este contribuția Uniunii Europene, 13% a statului iar 2% vor fi suportați de bugetul local.
În prezent, la nivelul municipiului Bârlad, pe lângă acest obiectiv investițional mai sunt în derulare proiectele:
1. Construire creșă Mircea cel Bătrân (finalizat 99%);
2. Construire corp nou Grădinița nr. 5 (finalizat 38%);
3. Extindere și modernizare Grădinița nr. 8 (finalizat 12%);
4. Extinderea rețelei de gaze naturale (finalizat 90%);
5. Pachet asfaltare 9 străzi (finalizat 95%);
6. Modernizare iluminat Grădina Publică (finalizat 20%);
7. Investiție privată Dedeman (debut proiect);
8. Varianta de ocolire a Municipiului Bârlad (finalizat 35%).

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button