Un bărbat de 84 de ani a luat foc pe masa de operație într-un spital din Timișoara. Și medicul care îl opera a suferit arsuri
Clipe de panică în sala de operație de la un spital din Timișoara, acolo unde un pacient a luat foc pe masa de operaţie. Bărbatul venise să se opereze la mandibulă, unde avea o tumoare. Iniţial pacientului i s-a făcut o anestezie la care s-a folosit şi masca de oxigen, iar incidentul a avut loc în clipa în care medicii au decis că intervenţia se va prelungi şi au vrut să-l intubeze.
Pacientul de 84 de ani se simte bine, este intubat, iar starea sa de sănătate nu-i pune viața în pericol. Intervenția a avut loc în cursul zilei de ieri, la ora 11, și pentru că urma să dureze mai mult decât estimaseră inițial medicii, s-a decis intubarea pacientului. Acela a fost momentul când, cel mai probabil, s-a produs o flamă care, în combinație cu oxigenul din jurul pacientului, mai exact de pe masca de oxigen, a aprins câmpurile din jurul zonei unde se lucra. Medicul, cu o experiență de 37 de ani, care a încercat să-l stingă, a suferit arsuri la nivelul mâinii stângi.
Medic chirurg: „El a venit pentru o formaţiune tumorală, submandibulară şi acea formaţiune, când am intrat noi, ne-am dat seama că formaţiunea nu este superficială. Atunci a trebuit să săpăm mai mult ca să scoatem formaţiunea respectivă şi am decis la un moment dat, după vreo oră de la începutul intervenţiei să trecem pe intubaţie. S-au aprins câmpurile, mă rog, repede noi am făcut cele necesare ca să stingem focul, m-am pârlit şi eu un pic pe degete. Astea sunt incidente, se întâmplă oriunde. Norocul că am fost pe fază, am stins câmpurile şi nu s-au produs leziuni mai profunde”.
sursă: observatornews.ro