Aproximativ 4.200 de poliţişti de frontieră, la datorie în perioada Sărbătorilor Pascale
Poliţia de Frontieră continuă măsurile de supraveghere a frontierei de stat şi de fluidizare a traficului în punctele de trecere, desfăşurate în contextul special al Sărbătorilor Pascale.
La nivelul întregii ţări, aproximativ 4.200 de poliţişti de frontieră desfăşoară, zilnic, în această perioadă, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat. Un exemplu este suplimentarea personalului planificat pentru controlul documentelor adaptată la infrastructura fiecărui punct astfel încât să putem asigura un control operativ pe ambele sensuri de deplasare.
În egală măsură, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de ieşire din ţară sau de intrare, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei. De asemenea, dacă situaţia o impune, vor fi folosite inclusiv staţii mobile de control.
Reprezentanţii Poliției de Frontieră Române menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statele vecine, împreună cu care efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune.
Pentru perioada următoare, recomandăm persoanelor care doresc să petreacă sărbătorile pascale în afara graniţelor ţării să tranziteze frontiera națională prin toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional.
Reamintim că, la frontiera româno-ungară sunt deschise 12 puncte de trecere cu specific rutier, iar la graniţa cu Bulgaria sunt operaţionale 11 puncte de trecere.
Informaţii cu privire la situaţia traficului se pot obţine de pe aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliţiei de Frontieră Române, dar şi la linia telefonică de informare a publicului 021.9590, care funcţionează în regim permanent.