Home » National » 41 de cetățeni străini care intenţionau să ajungă ilegal în Spaţiul Schengen, găsiţi ascunşi într-un TIR cu detergent

41 de cetățeni străini care intenţionau să ajungă ilegal în Spaţiul Schengen, găsiţi ascunşi într-un TIR cu detergent

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, ascunşi într-un TIR încărcat cu detergent, patruzeci și unu de cetăţeni din Pakistan, India, Nepal și Bangladesh care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu intenţia de a ajunge în Spaţiul Schengen.

În data de 04.07.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român cu vârsta de  31 de ani. Bărbatul conducea un automarfar înmatriculat în România şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, detergent, pe ruta România-Italia.

În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, ascunşi printre bunurile transportate, patruzeci și unu de cetățeni străini.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Pakistan, India, Nepal și Bangladesh şi intenţionau să ajungă ilegal întrun stat din vestul Europei.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: