National

Ministerul Sănătății estimează că numărul cazurilor zilnice Covid în România va urca din nou la 10 mii până la finalul verii

Ministrul Sănătății a susținut o conferință de presă în care a detaliat evoluția pandemiei în ultimele săptămâni. Alexandru Rafila a precizat că în ultima săptămână au fost 7.700 de cazuri, dintre care 1.307 cazuri la pacienți reinfectați, dintr-un total de 70 de mii de teste.

 

Alte declarații: 

  • La finalul lunii mai, erau aproximativ două mii de cazuri confirmate, după care a început o creștere semnificativă, cu 50% a numărului de cazuri în a treia săptămână a lunii iunie, urmată de o nouă creștere săptămâna trecută.
  • În ceea ce privește evoluția deceselor, nu sunt lucruri îngrijorătoare, dată fiind și patologia Omicron.
  • Numărul de cazuri internate în secții a crescut mai lent față de numărul de cazuri. A crescut în proporție mică și rata de pozitivare a testelor. În ultima săptămână, rata a crescut cu 50% față de săptămâna precedentă, la peste 7%.
  • În unitățile sanitare de profil, sunt internate 900 de persoane, iar la ATI sunt 52 – jumătate vaccinate, jumătate nevaccinate. În același interval, au fost raportate 16 decese.
  • Tulpina Omicron este dominantă – 100% din totalul secvențierilor, dar nu avem o statistică la nivelul cazurilor. Nu există dovezi privind o severitate mai mare a bolii, dar avem o transmisibilitate mai mare.
  • Având în vedere că au trecut cel puțin cinci luni de la ultimul val, iar majoritatea celor vaccinați cu trei doze au cel puțin șase luni trecute, e clar că avem o erodare a răspunsului imun, iar Omicron produce infecții și la persoanele vaccinate și la cele trecute prin boală.
  • Avem două scenarii: Primul, cu vârful valului între 7 și 10 august. Al doilea scenariu, mai pesimist, în care vârful va fi spre sfârșitul lui august – începutul lui septembrie, cu circa 70 de mii de cazuri pe săptămână. Rămâne de văzut dacă se va întâmpla.
  • Din ce am citit, în majoritatea statelor vârful valului va fi la jumătatea lui iulie, dar știți că noi avem un decalaj față de celelalte țări ale Uniunii Europene.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button