Home » National » O româncă aflată în vacanță în Egipt a murit sfâșiată de un rechin

O româncă aflată în vacanță în Egipt a murit sfâșiată de un rechin

Ministerul egiptean al Mediului a anunțat că două femei au murit în urma atacurilor unui rechin, în apele din dreptul unei plaje la Marea Roșie situată în orașul Hurghada. Guvernatorul provinciei a decis suspendarea tuturor activităților în zona respectivă.

Informația anunțată de Reuters a fost confirmată de Ministerul român al Afacerilor Externe. Structura anunță, într-un comunicat de presă: ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Cairo a fost notificată telefonic, la data de 3 iulie a.c., de către agentul unei companii de turism cu privire la decesul unui cetățean român de sex feminin aflat în vacanță în stațiunea Hurghada, Egipt.

În acest context, reprezentanții ambasadei au întreprins demersuri, în regim de urgență, pe lângă autoritățile competente egiptene în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la circumstanțele producerii decesului. Potrivit informațiilor transmise de autoritățile competente egiptene, în urma investigațiilor realizate, a reieșit că decesul cetățeanului român s-a produs în urma unui atac al unui rechin”.

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: