Home » National » Raport sumbru prezentat de Ministrul Familiei: 12 femei au murit în urma violenței domestice în primele 3 luni ale acestui an

Raport sumbru prezentat de Ministrul Familiei: 12 femei au murit în urma violenței domestice în primele 3 luni ale acestui an

În urma unei vizite la Centrul pentru adăpostirea victimelor violenţei domestice din judetul Arges, Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, Gabriela Firea, anunță că 12 femei au murit în urma violenței domestice în primele 3 luni ale acestui an. În aceeași perioadă au fost emise aproape 7000 ordine de protecție. 

„Viața trăită în frică nu e viață! Poveștile femeilor abuzate, victime ale violenței domestice, sunt de nespus. Sunt încă multe victime tăcute, care trăiesc momente de groază neștiute de nimeni, dar sunt și femei care se eliberează încet, încet, de teamă și decid să ceară ajutorul. Am cunoscut astăzi, la Centrul pentru adăpostirea victimelor violenţei domestice din judetul Arges, doamne foarte curajoase, unele dintre ele și mame.  Dramele lor sunt trase la indigo, violența omului de la care așteptau iubire și ajutor le-a distrus viețile”, a transmis Fire pe contul său de Facebook.

În cadrul Centrului gestionat de DGASPC Argeș, femeile victime ale violenței încearcă să-și revină și să înceapă o viață nouă, în liniște și siguranță, mai spune Gabriela Firea:

Centrul în care s-au refugiat femeile  face parte din Programul Venus derulat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse prin Agentia Nationala Pentru Egalitate de Sanse pentru Femei si Barbati (ANES). In țară sunt 42 de locuințe protejate Venus. Sunt hotărâtă ca Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, prin Agentia Nationala pentru Egalitatea de Sanse intre Femei si Barbati – ANES, să facă toate eforturile pentru limitarea violenței domestice, o realitate crudă a zilelor noastre. Încurajez toate victimele să ne contacteze la numărul gratuit 0800.500.333! Le putem ajuta!”

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: