Home » Local » Continuăm înnoirea Bârladului!

Continuăm înnoirea Bârladului!

Recent, au fost depuse pentru obținerea unor finanțări europene două proiecte, ambele vizând reabilitarea termică pentru creșterea eficienței energetice la Școala ”Ep. Iacov Antonovici” și la Liceul ”Alexandru Ioan Cuza”.
Cele două importante unități de învățământ, unde pe parcursul unui an școlar, peste 2.000 de elevi plus personalul își petrec zi de zi câte 6 ore, vor beneficia de intervenții în cele mai vulnerabile puncte nevralgice.
Printre lucrările semnificative: consolidarea structurii de rezistență, montarea de panouri fotovoltaice pentru asigurarea curentului electric, de panouri solare pentru asigurarea apei calde, instalarea unui sistem de încălzire cu eficiență energetică ridicată, izolarea termică, echipamente cu efecte reduse asupra mediului înconjurător, ventilație cu recuperare de căldură în săli.
”Rețeaua de învățământ se află în atenția noastră cu proiecte de anvergură, menite să își dovedească trăinicia în deceniile care vin și mai puțin axate pe cosmetizări de moment. În spiritul acestui criteriu am depus aceste proiecte. Vor urma și altele, așa cum i-am obișnuit pe bârlădeni. Tot cu fonduri europene, pentru că aceasta este șansa Bârladului. Orașul nu poate strânge bani pentru mari proiecte de dezvoltare din taxe și din impozite. Ăștia sunt mărunțiș în comparație cu fondurile de care avem nevoie pentru a ieși la lumină. De aceea viziunea mea este orientată exclusiv către fonduri europene și guvernamentale, exact pe modelul dezvoltării marilor orașe, precum Cluj sau Oradea”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
* Despre Liceul ”Eminescu” și Colegiul ”Codreanu”
Până în prezent, programul de finanțări oferit de UE nu are oferte pentru licee teoretice și nici pentru clădiri declarate monumente istorice care găzduiesc licee.
”Deocamdată banii europeni sunt direcționați către unități de învățământ tehnice și profesionale. Dar noi urmărim în continuare tot ce apare pentru a depune cereri de finanțare imediat. Ce am putut face, ca urgență, a fost repararea acoperișului la Liceul «Eminescu»”, a mai spus primarul Dumitru Boroș.
Proiecte finalizate sau în derulare în rețeaua de învățământ de la Bârlad:
1. Construire corp nou Grădinița nr. 5 (realizat 70%);
2. Consolidare, modernizare și dotare a Școlii Profesionale (realizat 20%);
3. Modernizare, extindere și dotare Grădinița nr. 8 (realizat 35%)
4. Construire creșă pe strada Mircea cel Bătrân (finalizat)

About Axinte Radu Alexandru

%d blogeri au apreciat: