Home » National » Netflix se asociază cu Microsoft pentru implementarea, gestionarea și vânzarea reclamelor pe platforma de streaming

Netflix se asociază cu Microsoft pentru implementarea, gestionarea și vânzarea reclamelor pe platforma de streaming

Prețul sau momentul lansării noului abonament însoțit de reclame generate de Microsoft nu au fost încă anunțate. “Microsoft are capacitatea dovedită de a ne susține toate nevoile pe măsură ce construim împreună o nouă ofertă susținută de anunțuri. Mai important, Microsoft a oferit flexibilitatea de a inova în timp atât pe partea de tehnologie, cât și pe partea de vânzări, dar și a protecției puternice a confidențialității pentru abonații noștri”, a precizat unul dintre directorii Netflix.

Introducerea reclamelor este o premieră pentru Netflix care își organizase întreaga activitate în jurul abonamentelor lunare. Astfel, compania se așteaptă la o creștere a numărului abonaților, oferind acestora posibilitatea de a plăti mai puțin în schimbul vizionării unor reclame. Spotify are un model similar, în care aplicația este gratuită dacă utilizatorul alege să asculte reclame între melodii.

Cu toate acestea, Netflix urmează ca săptămâna viitoare să publice rezultatele financiare aferente trimestrului 2, precizând deja că se așteaptă să fi pierdut două milioane de utilizatori în acest interval. În acest context, a concediat până acum 450 de angajați, pentru a face față cheltuielilor.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*