CJ Vaslui își digitalizează activitatea printr-un proiect european de 2,9 milioane de lei
Consiliul Județean (CJ) Vaslui lasează proiectul „Digitalizarea activităţii Consiliului Judeţean Vaslui – soluţie pentru creşterea
eficienţei”. Evenimentul lansării va avea loc miercuri, 20 iulie 2022, începând cu ora 1400, în sala situată la etajul Bibliotecii Judeţene „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui. Perioada de implementare a proiectului este de 16 luni, începând cu data de 29.04.2022.
Valoarea totală a proiectului este de 2.991.659,44 lei, din care valoare nerambursabilă 2.931.826,25 lei (2.542.910,52 lei cofinanţarea Uniunii Europene din Fondul Social European şi 388.915,73 lei din bugetul naţional).
„Obiectivul general al proiectului vizează consolidarea capacităţii instituţionale şi eficientizarea activităţii la nivelul CJ Vaslui în ceea ce priveşte exercitarea atribuţiilor prevăzute de OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ şi competenţele exclusive. Consolidarea se realizează prin implementarea de măsuri pentru îmbunătăţirea procesului decizional şi de digitalizare menite să ajute la standardizarea modului de lucru şi a activităţilor specifice, la creşterea gradului de interoperabilitate a sistemelor informatice şi interconectarea cu ceilalţi actori care operează sisteme informatice compatibile, atât din perspectiva back-office, cât şi din perspectiva front-office”, a spus Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui.
Principala activitate propusă la nivel de proiect vizează implementarea unui sistem informatic pentru optimizarea procedurilor şi fluxurilor de lucru având ca suport tehnic consultanţă în vederea analizei nevoilor şi configurării ecosistemului digital şi derularea unui schimb de experienţă.
(Dănuț CIOBANU)