Home » Administratie » Primarii vasluieni sunt disperați: Despre Programul „Anghel Saligny” doar s-a vorbit, dar nu s-a făcut nimic!

Primarii vasluieni sunt disperați: Despre Programul „Anghel Saligny” doar s-a vorbit, dar nu s-a făcut nimic!

de Dănuț CIOBANU 

Toți primarii din județul Vaslui așteaptă cu nerăbdare banii din Programul „Anghel Saligny”. Edilii nu au în acest moment o altă linie de finanțare pentru infrastructură și sunt disperați de întârzierea mare în implementarea acestui program. Guvernanții au vorbit foarte mult de Programul „Anghel Saligny”, însă nici în luna iulie fondurile nu au fost deblocate.

Primarii sunt extrem de nemulțumiți de modul în care se derulează Programul Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”. Până la această dată, Ministerul Dezvoltării nu a definitivat lista obiectivele de investiții care vor fi finanțate în UAT-urile județului Vaslui. Chiar dacă primarii au întocmit documentațiile și le-au depus pentru a obține finanțarea, în acest moment toată lumea așteaptă banii.

„Am pregătit proiectele, iar unele dintre ele le-am contractat cu constructorii și așteptăm din zi în zi repartizarea sumelor. S-a vorbit foarte mult de acest program și până la această dată nu am făcut nimic. Iar faptul că pe domeniul infrastructurii nu mai sunt alte surse de finanțare ne pune într-o situație dificilă. Nu am făcut mari investiții până acum și toți am promis locuitorilor că așteptăm PNI. Ne aflăm în luna iulie și nu știu ce mai putem face până la sfârșitul anului”, a spus Vasile Țabără, primarul comunei Hoceni.

Județul Vaslui a primit în total pe acest program suma de 1.466.217.476 lei, din care suma de 837.838.558 pentru drumuri și poduri și 628.378.918 pentru apă și canalizare.

Programului „Anghel Saligny” are un buget alocat pentru următorii șapte ani de 50 miliarde de lei și vizează investiții în dezvoltarea infrastructurii. Programul va funcționa pe modelul PNDL cu câteva diferențe privind depunerea proiectelor, realizarea investițiilor, decontarea cheltuielilor. Ca și categorii de obiective finanțate este vorba despre infrastructura tehnico-edilitară: drumuri, poduri, podețe, variante ocolitoare, apă și canal, infrastructura de distribuție a gazelor naturale, racordul la sistemul de transport al gazelor.

„Criteriile de selectare care au fost luate în considerare la alocarea sumelor au fost numărul de unități administrativ-teritoriale dintr-un județ, numărul de locuitori, ponderea localităților (UAT) unde gospodăriile nu sunt racordate la rețeaua de distribuție a gazelor naturale și impozitul pe venit colectat”, a spus Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.

 

 

 

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: