Home » Local » Proiectul de apă și canal pentru 47 de UAT-uri din județul Vaslui a ajuns în etapa de semnare a contractului de finanțare

Proiectul de apă și canal pentru 47 de UAT-uri din județul Vaslui a ajuns în etapa de semnare a contractului de finanțare

Marele program de apă și canal din județul Vaslui a obținut acordul de mediu. Practic, acesta era ultimul pas înainte de semnarea contractului de finanțare la Ministerul Fondurilor Europene. Gabriel Beșleagă, directorul SC Aquavas Vaslui, a spus că după semnarea contractului de finanțare documentația va fi transmisă la Comisia Europeană pentru a fi aprobată.

Valoarea totală a proiectului este de 274.380.918 euro, din care pentru sistemul de alimentare cu apă 151.885.451 euro, iar pentru sistemul de canalizare 122.495.467 euro. Proiectul de investiții se va realiza în două etape.

Pentru prima etapă este alocată suma de 177,7 milioane de euro, iar pentru a doua etapă se vor aloca peste 95 milioane de euro.

În prima etapă de implementare a proiectului sunt vizate localitățile mai mici care țin de localitățile mari, iar în a doua etapă vor fi executate lucrările în localitățile mari.

Proiectul va cuprinde 5 contracte de lucrări de proiectare și execuție, din care 3 contracte se vor derula în prima etapă și 2 contracte în etapa a doua. Finanțarea investiției este asigurată de Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020.

Strategia de implementare a proiectului prevede în studiul de fezabilitate ca sistemele de alimentare cu apă din orașe să fie extinse către comunitățile din mediul rural. Prin această centralizare, nu va exista în fiecare comună un sistem propriu de alimentare cu apă, lucru care va conduce la o mai bună gestionare a serviciului public.

Practic, pentru fiecare localitate s-a făcut o analiza dacă poate fi grupată cu alte UAT-uri sau va avea un sistem de apă și canal propriu. Prin luarea în calcul a celor două opțiuni (sistem centralizat sau necentralizat) s-a urmărit cel mai ieftin mod de realizare a sistemului de apă și canal.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*