Sanatate

Fetița dispărută de acasă și găsită după 40 de ore a fost externată din spital

Fetița de patru ani din Micești dispărută de acasă, în urmă cu o săptămână, și găsită cu hipotermie ușoară după 40 de ore de căutări a fost externată, miercuri, din spital și dusă de către mama sa la domiciliu, urmând a beneficia de consiliere psihologică într-un centru al DGASPC.

Medicii Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vaslui au decis externarea copilei de patru ani care a ajuns la unitatea medicală joia trecută, după ce a fost găsită într-o pădure după 40 de ore de la dispariția sa de acasă, alături de un verișor de patru ani care, însă, a fost găsit mort. Specialiștii pediatri au considerat că fetița, internată cu hipotermie ușoară și excoriații, poate părăsi unitatea medicală, având în vedere că a fost vindecată din punct de vedere fizic.

Pacienta a fost examinată psihologic de către specialistul spitalului și s-a apreciat că poate fi externată. Desigur, s-a luat legătura cu reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui pentru continuarea terapiei”, a declarat directorul medical al SJU Vaslui, Lelia Croitoru.

Potrivit reprezentanților DGASPC Vaslui, fetița a mers la domiciliu împreună cu mama sa, care a stat alături de fetiță pe toată perioada internării. „Minora o să beneficieze de consiliere psihologică într-un centru al instituției din Bârlad astfel încât să poată trece peste trauma suferită. Pentru a ajunge la consiliere, autoritățile locale din comuna de unde provine fetița vor pune la dispoziție un mijloc de transport”, a precizat responsabilul mass-media al DGASPC Vaslui, Ela Popa.

Fetița de patru ani a dispărut de acasă, împreună cu un verișor cu un an mai mic, în cursul după-amiezii de 19 aprilie. După ce au căutat-o câteva ore prin împrejurimi cu sprijinul unor localnici, părinții copiilor au anunțat Poliția, care s-a mobilizat, împreună cu pompieri, jandarmi, militari și polițiști de frontieră. Câteva sute de oameni i-au căutat pe cei doi verișori timp de 40 de ore, prima găsită fiind copila de cinci ani, după ce a fost observată în apropierea unui drum, la aproximativ zece kilometri de casă, de către șoferul unui microbuz. Ulterior, a fost găsit și băiețelul de trei ani, însă acesta era mort de aproximativ zece ore, după cum au stabilit medicii legiști, în urma autopsiei, cauza decesului fiind hipotermia.

test

Polițiștii desfășoară o anchetă în acest caz pentru moarte suspectă. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Back to top button