CL Vaslui a votat o declarație de asumare a candidaturii din runda a ll-a a competiţiei „Capitala Tineretului din România 2024”
Consiliul Local (CL) Vaslui a aprobat între-o ședință extraordinară o declaraţiei de intenţie a municipiului Vaslui pentru asumarea conţinutului candidaturii din runda a ll-a a competiţiei „Capitala Tineretului din România 2024” şi a implementării programului în cazul câştigării titlului
La nivelul Primăriei municipiului Vaslui s-a constituit Consiliul Consultativ pentru probleme de tineret, entitate având ca membri pe reprezentanţii ONG- urilor pentru tineret şi care s-au întrunit, încă de anul trecut, în mod special pentru a perfecta acest demers. Au fost dezbătute toate detaliile alături de factorii de decizie ai municipalităţii vasluiene, demersuri finalizate cu participarea la runda I a apelului de proiecte pentru anul 2024.
„Ca urmare a calificării municipiului Vaslui în runda finală a acestei competiţii, Primăria Vaslui îşi manifestă deschiderea de a sprijini cu toate resursele disponibile demersul tinerilor vasluieni, prin Consiliul Consultativ pe probleme de tineret, de a candida la titlul de – Capitala Tineretului din România 2024”, a spus Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui.
Formularul de candidatură întocmit de grupul de iniţiativă a acestui proiect prevede toate elementele esenţiale ale implementării acestuia.
„Declaraţia de intenţie pentru asumarea conţinutului candidaturii din runda a ll-a a competiţiei „Capitala Tineretului din România 2024” şi a implementării programului în cazul câştigării titlului reprezintă unul dintre paşii de parcurs spre accederea la un titlu binemeritat de către tineretul vasluian”, a mai spus Vasile Pavăl.
(Dănuț CIOBANU)