Consilierii din CL Vaslui au solicitat plafonarea prețurilor la apă și canal! Din 2023, doar la canalizare tariful va crește cu 40%
de Dănuț CIOBANU
Consilierii locali din municipiul Vaslui au cerut plafonarea prețurilor la apă și canal. Solicitarea vine în contextul în care începând din anul viitor, tarifele vor crește constant. Din 2023 tariful la canal va crește cu 25%, iar la apă cu 3%, valori la care se adaugă inflația care se ridică la peste 15%. Cum o astfel de plafonare nu este posibilă în condițiile în care prețurile au crescut masiv la energia electrică și alte materialele, vasluieni trebuie să își pregătească bugetele pentru valul de scumpiri.
Consiliul Local Vaslui a aprobat într-o ședință extraordinară strategia de tarifare pentru serviciul de apă și canal. Conform documentului, pentru următorii ani tarifele practicate de SC Aquavas Vaslui la apă și canal vor crește constant. Mai exact, până în anul 2027, tariful la apă va crește cu procente între 3 – 5%, iar la canalizare creșterile vor si situate între 4 – 25%. Spre exemplu, începând cu anul 2023, tariful la apă va crește cu 3% iar la canalizare cu 25%, în anul 2024 tariful la apă va crește cu 3%, iar la canalizare cu 20% etc.
Cătălin Mîndru, consilier USR și viceprimarul municipiului Vaslui, a spus că la aceste tarife se adaugă și inflația care este de peste 15%. Prin urmare, tariful la canalizare va crește cu 40%, iar la apă cu 20%.
„Urmează o perioadă foarte dificilă pentru noi toți și ne gândim dacă este oportună această creștere, care este semnificativă în procente?! Nu este posibil să plafonați pentru anul 2023 aceste tarife la nivelul anului 2022, luând în calcul actualul context socio-politic?”, a întrebat viceprimarul conducerea SC Aquavas Vaslui.
Gabriel Beșleagă, directorul Aquavas Vaslui, a explicat că o parte din costurile de operare se regăsesc în această structură de tarifare. În prezent, la nivel local, există o diferență între tariful la apă și tariful la canalizare și se dorește o echilibrare a acestor valori.
„Era o diferență mare între tariful la apă și canal. Avem un cost de operare suplimentar prin investițiile pe care le realizăm, iar o parte din costuri le recuperăm prin tarif. În țară nu găsim această diferență între apă și canal”, a spus Gabriel Beșleagă.
Mai mult, în condițiile în care energia electrică s-a scumpit senificativ, la fel ca și alte materiale, cum ar fi clorul cu o creștere a prețului de 50%, nu este posibilă o plafonare a prețurilor. Aceste costuri se recuperează prin tarife și activitățile suplimentare pe care societatea de apă și canal le realizează cu echipele proprii de muncitori. De altfel, pentru a obține finanțare europeană, una din condițiile pe care trebuie să le îndeplinească operatorul care implementează proiectele este să încheie anul în profit.
Strategia de tarifare pentru următorii ani va fi aprobată în Adunarea Generală a Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară de Utilități Public pentru Serviciul de Alimentare cu Apă și de Canalizare din municipiile Vaslui, Bârlad, Huși și orașul Negrești – județul Vaslui.