Local

De luni, 26 septembrie, încep lucrările de reabilitare a Grădinii Publice!

Primarul municipiului Bârlad, Dumitru Boroș, anunță că firma care va executa lucrarea a preluat obiectivul, astfel încât de săptămâna viitoare principala oază de verdeață a Bârladului va deveni inaccesibilă publicului larg. Lucrările de anvergură care vor fi executate impun luarea unor astfel de măsuri, Grădina Publică urmând a fi închisă pentru o perioadă de un an, acesta fiind termenul de finalizare prevăzut în contract.
Toți comercianții care funcționează în perimetrul Grădinii Publice vor trebui să își reloce afacerile. Vor fi menținute căi de acces doar pentru aprovizionarea Grădinii Zoologice și a restaurantului din apropiere. De asemenea, va fi asigurată o cale de acces și către terenurile de tenis, însă doar atât timp cât se vor menține temperaturi externe propice practicării acestui sport.
”Facem încă odată apel la înțelepciunea cetățenilor Bârladului și îi rugăm să înțeleagă că reabilitarea acestui important obiectiv pentru comunitatea noastră nu se poate face altfel decât prin blocarea accesului publicului larg. Trebuie să ne gândim că sacrificiul pe care îl facem acum va avea ca finalitate o grădină publică în care trecutul și prezentul se vor împleti armonios. Nu putem decât să ne bucurăm că peste un an bârlădenii (și nu numai) vor avea la dispoziție și se vor putea mândri cu o grădină publică complet reabilitată, dar care nu va fi pierdut nimic din farmecul său istoric”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
Proiectul ”Reabilitarea Grădinii Publice” va fi realizat cu fonduri europene, suma fiind de 8,851 milioane lei (fără TVA). Iată câteva dintre elementele arhitecturale ce vor apărea:
– vor fi reabilitate toate aleile existente, prin montare de pavele, dar și realizare de alei noi ecologice, cu lespezi de piatră și iluminat;
– vor fi realizate o pistă de alergat și o pistă de bicicliști;
– vor fi consolidate și reabilitate porțile de acces; aspectul porții secundare va fi modificat, în sensul că va fi adus la stilistica porții principale;
– în partea de nord va fi amenajat un teren de joacă, de 660 mp, în care vor fi integrate ansambluri tematice, precum și o tiroliană, locuri pentru cățărat etc.;
– un element important va fi realizarea unei piațete, intitulată ”Piața personalităților bârlădene”. Va avea formă circulară, cu o rază de 12 metri, pe care se vor monta radial 12 postamente din marmură pentru busturi (acestea din urmă vor fi adăugate ulterior, pe măsură ce vor fi realizate de municipalitate, în afara proiectului). Între busturi vor fi montate bănci și corpuri de iluminat decorative;
– pe aleile principale și în piațetă, vor fi montate pergole din lemn stratificat ce vor fi îmbrăcate în plante cățărătoare;
– va fi construit un grup sanitar ultramodern, ce va include și cabine pentru persoanele cu dizabilități;
– vor fi realizate două lacuri: unul, în suprafață de 320 mp, va avea rolul de a colecta apele pluviale, iar cel de-al doilea lac va avea rol decorativ, în preajma lui fiind amenajate alei și amplasate bănci. Acesta din urmă va asigura irigarea spațiilor verzi.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button