Home » Agricultura » Terenurile agricole sunt la mare căutare! În acest an au fost publicate peste 3.200 oferte de vânzare

Terenurile agricole sunt la mare căutare! În acest an au fost publicate peste 3.200 oferte de vânzare

În cursul acestui an, pe site-ul Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Vaslui au fost publicate 3.284 oferte de vânzare de terenuri agricole extravilane. În total, proprietarii din județul Vaslui au scos la vânzare 2.692 hectare de teren.

Gigel Crudu, directorul DAJ vaslui, a spus că după analizarea acestor oferte instituția pe care o conduce a emis 546 de avize finale pe baza cărora propietarii pot finaliza precedura de tranzacționare a terenurilor. De asemenea, UAT-urile au emis 1.118 procese verbale de finalizare a procedurii.

Prețurile aferente acestor terenuri oscilează în funcție de poziția terenului (la limita cu terenuri intravilane, în apropierea orașelor), categoria de folosință a acestuia, calitatea terenului. În prezent, prețul mediu de tranzacționare este de 13.000 lei/hectar.

La mai bine de 30 de ani de la aprobarea Legii nr.18/1991 privind fondul funciar, vasluienii au încă mari probleme privind împărțirea pământului.

Daniel Onofrei, prefectul județului Vaslui, a spus că atunci când cetățenii se adresează instituției pe care o conduce nu se ține cont de niciun fel de program și se caută rezolvarea cererilor ridicate de petenți.

„Toată lumea care vine, atunci când ne solicită sprijinul, rog un coleg de la departamentul de fond funciar și juridic ca împreună să analizăm fiecare caz în parte și omul plecă cu o  soluție sau recomandare. Sunt suprafețe care se suprapun, faptul că acum nu știu câți ani au fost păcăliți, zic ei, când li s-a plătit 1.000 de lei/hectar. Dar oamenii au semnat, au fost eliberate chitanțe și acum ce poți să faci? Dar îi înțelegem pe fiecare și în orice problemă este nevoie de un sprijin juridic, fără probleme aici îl găsesc”, a spus prefectul județului Vaslui.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*