Home » Local » Campanie IPJ Vaslui: ”Iubirea consolidează familia, violența o destramă! Alege să nu fii victima violenței domestice!”

Campanie IPJ Vaslui: ”Iubirea consolidează familia, violența o destramă! Alege să nu fii victima violenței domestice!”

În perioada septembrie – decembrie 2022, polițiștii de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui, sub coordonarea Serviciului Ordine Public[, vor derula activități de informare și educativ-preventive, sub sloganul ”Iubirea  consolidează  familia,  violența  o destramă! Alege să nu fii victima violenței domestice!”

Principalul scop al campaniei îl reprezintă informarea locuitorilor județului, atât din mediul urban cât și din mediul rural, cu privire la riscurile la care se expun în momentul comiterii de infracțiuni asupra unui membru de familie, precum și la mijloacele de protecție la care pot apela victimele acestor infracțiuni.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui vor organiza și participa la întâlniri cu cetățenii (autori ai infracțiunilor de violență domestică, victimele infracțiunilor, persoane predispuse la comiterea unor astfel de fapte) în vederea prezentării dimensiunii fenomenului, a promovării de recomandări preventive și informări cu privire la riscurile și consecințele acestui gen de fapte.

Totodată, vor fi prezentate cauzele generatoare de apariție a infracțiunilor de violență domestică, tipurile de violență care cad sub incidența acestuii tip de  infracțiune, pașii pe care victima trebuie sa îi urmeze, precum și drepturile acesteia.

Vor fi aduse la cunoștință și reglementările legale privind emiterea ordinului de protecție și a ordinului de protecție provizoriu și modalitățile de sesizare.

În cadrul activității se va pune accent pe importanța protejării familiei, urmând a fi prezentate cazuri întâlnite în practică, condițiile care au favorizat comiterea infracțiunilor, inclusiv efectele negative pe care violența domestică le are asupra dezvoltării copilului.

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*