Home » Administratie » Probleme la Serviciul pentru Evidența Persoanelor. Din cauza unor oameni se așteaptă la coadă peste cinci ore

Probleme la Serviciul pentru Evidența Persoanelor. Din cauza unor oameni se așteaptă la coadă peste cinci ore

Dezbaterea proiectului privind reînnoirii mandatelor membrilor Consiliului de Administrație al Societății „Centrul de Resurse pentru Afaceri Vaslui” a provcat discuții aprinse în ședința Consiliului Județean (CJ) Vaslui. Una din problemele ridicate de aleșii locali vizează Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor.

Marius Arcăleanu, consilier județean, a spus că deține informații potrivit cărora activitatea acestui serviciu nu se desfășoară în condiții bune.

„Oamenii stau foarte mult atunci când își fac buletinul. Stau peste cinci ore la coadă din cauza altor oameni. Cei care au legătură cu fenomenul să se gândească mai bine”, a punctat Arcăleanu.

Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui, a răspuns că acest serviciu nu este în subordinea insituției pe care o conduce, ci este în subordine Consiliului local Vaslui. Dacă există fapte ilegale, a spus Dumitru Buzatu, acestea nu la CJ trebuie prezentate, ci titularului serviciului care este Primăria Vaslui.

Președintele CJ-ului a adăugat că nu a forțat nimeni municipalitatea să vină cu acest serviciu la Centrul pentru Afaceri, în condițiile în care respectivele săli aveau o altă destinație, dar au fost amenajate astfel încât să aducă venituri Centrului de Resurse pentru Afaceri Vaslui.

CJ Vaslui este acționar al Societății ”Centrul de Resurse pentru Afaceri Vaslui”, acesta are și calitatea de autoritate publică tutelară pentru respectiva societate.

CJ Vaslui a propus pentru reînnoirea statutului de membri în Consiliul de Administrație al Societății ”Centrul de Resurse pentru Afaceri Vaslui”, pentru perioada 2022-2026 următoarele persoane: Nistor Marin, Sîrbu Florin și Țuțuianu Mircea.

(Dănuț CIOBANU)

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*