Home » Agricultura » Peste 50 de legumicultori vasluieni s-au înscris în a doua etapă a Programului „Tomata”

Peste 50 de legumicultori vasluieni s-au înscris în a doua etapă a Programului „Tomata”

Un număr de 51 de legumicultori din județul Vaslui s-au înscris în etapa a doua a programului de susținere a producției de legume. Este vorba despre tomate, castraveți, ardei etc. Din această săptămână specialiștii din cadrul Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Vaslui au început identificarea culturilor și verificarea suprafețelor pe care acestea au fost înființate. Ulterior se face o evaluare a culturilor, pentru a se stabile care producător se înscrie în condițiile prevăzute în actul normativ.

Din data de 15 octombrie legumicultorii a obligația să comercializeze producția. Fermierii vor depune la DAJ Vaslui documentele justificative  privind valorificarea cantităților prevăzute în program pentru a primi subvenția de la Ministerul Agriculturii.

Prezent în județul Vaslui, Petre Daea, munistrul Agriculturii, a spus că în România avem o producție de tomate îndestulătoare, însă problemele apar atunci când vine vorba de valorificarea mărfii. O soluție în acest sens ar fi puterea în funcțiune a Casei de Comerț Agroalimentare, astfel încât întreaga producție obținută de fermieri, în special cei care nu au posibilitatea valorificării, să ajungă pe masa consumatorilor.

„Astfel am pune marfa pe masa consumatorilor prin evitarea intermediarilor și în acest fel se modelează și prețul în favoarea celor două verigi foarte importante. Atât în favoarea producătorilor, pentru că au unde să își valorifice întreaga producție și în favoarea consumatorului, pentru că are un preț mai convenabil pe care să poată să-l onoreze în coșul zilnic al cheltuielilor curente”, a explicat Petre Daea.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

 

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: