Home » National » BNR a decis a șaptea majorare din acest an a dobânzii de referință

BNR a decis a șaptea majorare din acest an a dobânzii de referință

Consiliul de Administrație (CA) al Băncii Naționale a României (BNR) a decis astăzi majorarea dobânzii de referință cu 0,75%, până la 6,25%. Este a șaptea majorare din acest an, însă Consiliul Băncii mai are programată o ședință de politică monetară în luna noiembrie.

Conform hotărârii CA al BNR, ”cele mai recente date ale indicatorilor cu frecvență ridicată sugerează o încetinire puternică a creșterii economiei în trimestrul III față de intervalul precedent, sub impactul escaladării războiului din Ucraina și al extinderii sancțiunilor asociate. Evoluția implică totuși o majorare semnificativă a dinamicii anuale a PIB în acest interval, pe seama unui efect de bază, dar în condițiile decelerării creșterii consumului privat. Relevantă din această perspectivă este scăderea dinamicii anuale a comerțului cu amănuntul și a comerțului auto-moto, dar mai cu seamă a serviciilor prestate populației în luna iulie. În același timp, producția industrială și volumul comenzilor noi în industria prelucrătoare și-au amplificat contracția în termeni anuali, dar volumul lucrărilor de construcții și-a accelerat semnificativ creșterea anuală”.

 

Deciziile Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României:

  • majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,25 la sută pe an, de la 5,50 la sută pe an, începând cu data de 6 octombrie 2022;
  • majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,25 la sută pe an, de la 6,50 la sută pe an, și creșterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,25 la sută, de la 4,50 la sută pe an, începând cu data de 6 octombrie 2022;
  • păstrarea controlului ferm asupra lichidității de pe piața monetară;
  • menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*