Home » National » Senatorul Marius Bodea consideră că ”bâlciul şi mascarada” de Sărbătorile Iaşului nu fac cinste orașului

Senatorul Marius Bodea consideră că ”bâlciul şi mascarada” de Sărbătorile Iaşului nu fac cinste orașului

Senatorul USR Marius Bodea susţine că ”bâlciul şi mascarada” de Sărbătorile Iaşului fac rău imaginii oraşului şi că nu este normal ca oamenii să stea la ”coada umilinţei” pentru a primi o porţie de mâncare după slujba de la Catedrala Mitropolitană.

 

„Pe de o parte spunem că Iaşiul este oraş regal, dar vindem căciuli de oaie, şosete şi şoşoni lângă Palatul Culturii şi în preajma altor edificii cu care ne mândrim. Asemenea contraste nu dau deloc bine. Mai e o chestiune care ştiu că nu sună popular. Este vorba despre acea coadă a umilinţei la mâncare care trebuie să dispară. Trebuie să ajungem la nivelul la care nimeni să nu îşi mai ia din timpul său pentru familie şi să se ducă pentru un blid de mâncare, stând o oră la coadă. Este momentul religios al sărbătorilor şi îl înţeleg. Respect toată procesiunea, dar fără bâlci şi mascaradă care nu fac bine imaginii oraşului”, a declarat senatorul USR Marius Bodea.

Bugetul alocat de Primăria Iaşi sărbătorilor oraşului care vor fi organizate în perioada 8-15 octombrie se ridică la 1,2 milioane de lei, intenţionându-se ca evenimentul să revină la amploarea de dinainte de pandemie.

În oraş vor fi organizate târguri, conferinţe, spectacole, dar şi focuri de artificii.

Totodată, zeci de mii de pelerini sunt aşteptaţi la Iaşi în următoarele zile pentru a se închina la racla cu sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*