Home » National » Românii nu mai au unde să muncească part-time din cauza supraimpozitării

Românii nu mai au unde să muncească part-time din cauza supraimpozitării

Fostul ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale, viceliderul Grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor, Raluca Turcan, a criticat, vineri, păstrarea supraimpozitării muncii part-time, în condiţiile în care se observă o scădere cu peste 60.000 de locuri de muncă şi anunţă că susţine „corectarea acestei măsuri”.

„Eu o consider o măsură greşită şi dincolo de faptul că nu încurajează creşterea numărului de locuri de muncă, nici financiar nu îşi atinge ţinta pentru care ea a fost introdusă. (…) De aceea am depus un amendament la legea de aprobare a acestei ordonanţe de urgenţă. Din nefericire în Senat acest amendament a fost respins, dar la Camera Deputaţilor voi milita foarte puternic şi am foarte mulţi colegi care susţin corectarea acestei măsuri. Sper să şi reuşim”, a precizat Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă.

Turcan spune că s-au pierdut zeci de mii de locuri de muncă din cauză că Guvernul a supraimpozitat munca part-time.  Fostul ministru al Muncii a spus că în 2021, în mandatul ei, a crescut numărul de contracte de muncă, deşi era criză sanitară, conform Agerpres. „Mai mult decât atât, în perioada similară de anul trecut, în plină criză sanitară, contractele de muncă au avut o evoluţie de creştere continuă şi principala mea preocupare ca ministru al Muncii a fost să creştem numărul de locuri de muncă”, a declarat Raluca Turcan.

Potrivit unor surse participante la ședință, fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan, a cerut eliminarea supraimpozitării contractelor part-time, modificare care ar putea fi făcută în Parlament. După ședință, și fostul premier Florin Cîțu a transmis că „menținerea acestei suprataxari este un atac direct asupra oamenilor cu venituri mici”.

Anterior, în august, Ministerul Muncii a transmis că după anunțul conform căruia contractele de muncă part-time vor fi taxate și impozitate la nivelul salariului minim pe economie, cu excepțiile prevăzute în noul Cod Fiscal, în Registrul General de Evidență a Salariaților se observă faptul că există o creștere a numărului de contracte full-time.

 

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*