Garda de Mediu Vaslui a verificat în acest an șantierele de construcții, vizând modul de respectare a măsurilor privind calitatea aerului. În 2022 au fost aplicate 2 avertismente și 6 amenzi contravenționale în valoare totală de 114.000 lei doar la persoane juridice, având ca obiect de activitatea desfășurarea de activități de demolare și construire.
Datele statistice de la nivelul județului Vaslui indică o scădere a activității în sectorul construcțiilor. Conform datelor Direcției Județene de Statistică Vaslui, autorizaţiile de construire pentru clădiri rezidenţiale au fost în număr de 29, în luna iulie 2022, în scădere faţă de luna iulie 2021 (53 autorizaţii).
De asemenea, indicatorul locuinţe terminate a înregistrat o scădere pe total (116 în trim. II 2022 faţă de 123 în trim.II 2021). Pe medii, situaţia se prezintă astfel: 63 locuinţe în trim. II 2022, în urban şi 76 în perioada similară din anul 2021, respectiv 53 locuinţe în trim. II 2022, în rural şi 47 de locuinţe în perioada similară din anul 2021.
”Pe lângă aceste acțiuni din domeniul cosntrucțiilor, în acest an am mai avut și alte activități reprezentative cum sunt verificările efectuate pentru a da curs tuturor celor 149 de sesizări primite și la care s-a dat răspuns în medie în 7 zile. De asemenea, monitorizarea importului sau tranzitului deșeurilor prin Vama Albița, fiind verificate 292 transporturi în cadrul a 59 controale”,a spus Gabriel Laic, comisar șef al Gărzii de Mediu Vaslui.
(Dănuț CIOBANU)