Home » Local » Un tânăr a tâlhărit o bătrână ce se deplasa pe Bulevardul Republicii din Bârlad. Agresorul i-a furat telefonul și banii

Un tânăr a tâlhărit o bătrână ce se deplasa pe Bulevardul Republicii din Bârlad. Agresorul i-a furat telefonul și banii

Poliţiştii Biroului Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din municipiul Bârlad, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Polițiștii Biroului Investigații Criminale Bârlad au documentat și probat activitatea infracțională a unui bărbat din Bârlad, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie, la data de 20 octombrie 2022, în municipiul Bârlad.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii bârlădeni au stabilit faptul că, în data de 20 octombrie 2022, la ora 16:30, în timp ce o persoană de sex feminin, în vârstă de 74 de ani, se deplasa pe Bulevardul Republicii din Bârlad, ar fi fost agresată și  deposedată, prin violență, de un telefon mobil și o sumă de bani, de către un bărbat în vârstă de 22 de ani, din aceeași localitate.

Urmare a agresiunii, persoana vătămată a suferit vătămări corporale ce vor necesita 45-50 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

La data de 21 octombrie 2022, ca urmare a administrării probatoriului, față de persoana bănuită de 22 de ani, a fost luată măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore.

Acesta a fost prezentat Judecătoriei Bârlad, care a dispus arestarea sa preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 22 octombrie 2022.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului.

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: