Home » National » România se bucură de o toamnă cu temperaturi de vară

România se bucură de o toamnă cu temperaturi de vară

Ultima săptămână de vară va aduce vreme de vară. În zonele de câmpie meteorologii anunță 28 de grade Celsius. Ultima decadă a lui octombrie va fi sub semnul unei perioade mult mai calde decât normalul perioadei, iar tendința se va păstra și în prima jumătate a lunii noiembrie.

Masa de aer cald care acoperă sudul țării aduce temperaturi potrivite pentru o zi de august. Chiar dacă se mai încălzește și pe timpul nopții, vom rămâne totuși cu diferențe mari de temperatură între noapte și zi, de până la 15 grade. Săptămâna începe cu vreme deosebit de caldă. Temperaturile vor fi cuprinse între 17 și 27 de grade, iar cel mai cald va fi astăzi în vestul și sudul țării. Spre seară însă, va ploua în regiunile nordice, iar în Maramureș, cantitățile de apă ar putea trece de 15 l/mp.

„Săptămâna 24 – 31 octombrie va fi caracterizată de o vreme mai caldă decât în mod obișnuit. Vor fi în sud până la 28 de grade Celsius, adică cu 3 grade peste ce a însemnat pragul unei zile de vară în țara noastră, adică 25 de grade. Temperaturile vor scădea la mijlocul săptămânii, dar rămân apropiate de 24 grade. Așadar, ultima decadă a lui octombrie va fi sub semnul unei perioade mult mai calde decât normalul perioadei. Așa va fi și în prima jumătate a lunii noiembrie, în perioada 31 0ctombrie – 14 noiembrie vor fi abateri termice pozitive în cea mai mare parte a țarii și un deficit de precipitații. Vorbim de un an și acum de o toamnă a extremelor meteo.

În fiecare lună au alternat perioade mult mai călduroase cu zile mai reci. Fiecare anotimp a adus recorduri în privința regimului de temperatură și de precipitații. Dacă comparăm ce s-a întâmplat de la începutul lunii până în prezent, vorbim de o lună octombrie mult mai caldă decât normalul perioadei, abaterile termice depășesc 2 grade la acest moment”, a declarat la digi24.ro directorul ANM, Elena Mateescu.

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*