Home » National » 6 școli din 6 județe premiate pentru cantitățile de baterii colectate  la concursul național „Nicio baterie la gunoi – ediția 2022″

6 școli din 6 județe premiate pentru cantitățile de baterii colectate  la concursul național „Nicio baterie la gunoi – ediția 2022″

6 școli din 6 județe au câștigat premiile celei de-a doua etape a concursului național „Nicio baterie la gunoi – ediția 2022″ desfășurat de Asociația Volens, cu sprijinul Siscobat, în cadrul programului național de educație climatică Patrula de Reciclare. Echipele de profesori și elevi voluntari de la cele 6 unități de învățământ și-au mobilizat comunitățile și au colectat cele mai mari cantități de baterii la nivel național. Premiile au fost acordate în contextul Zilei Internaționale a Reciclării Deșeurilor Electrice (International E-Waste Day – IEWD). Și IEWD s-a concentrat, anul acesta, pe aparatele electrice mici și baterii, care reprezintă 40% din cantitatea globală de deșeuri electrice generate.

Ediția din acest an a competiției dedicată bateriilor în Patrula de Reciclare a avut 2 etape – una dedicată creativității în comunicare, iar cealaltă cantităților colectate. La ambele categorii de premii s-au calificat 38 de echipe din grădinițe, școli și licee din 28 de localități și 21 de județe. Prin eforturile lor comune, aproape 3.000 kg de baterii și acumulatori consumați au ajuns la reciclare.

Proiectul se află la a treia ediție și, deși primele două au avut loc în condițiile pandemiei COVID, a reușit să implice, în total, peste 80 de școli și să trimită la reciclare aprox. 7.000 de kg DBA (deșeuri de baterii și acumulatori).

Premianți
Premiul I Școala Gimnazială nr. 29, Galați – Profesor Coordonator Florin Andronic
Premiul II Școala Gimnazială „Bethlen Gabor”, Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita – Profesor Coordonator Hajnalka Kertesz
Premiul III Colegiul „Nicolae Titulescu”, Brașov – Profesor Coordonator George Donici

Mențiuni
Școala Gimnazială „Cezar Bolliac”, Sector 3, București – Profesor Coordonator Neacșa Mihai
Școala Gimnazială „Traian”, Craiova, jud. Dolj – Profesor Coordonator Cristina Nălbitoru
Școala Gimnazială nr. 1 Valea Argovei, jud. Călărași – Profesor Coordonator Ioana Cristina Roșu

Preșcolarii și elevii din Patrula de reciclare știu deja foarte bine de ce este necesar să reciclăm fiecare baterie și acumulator, după ce s-au consumat.  Mai mult, și-au folosit cunoștințele pentru a promova acest gest responsabil și în comunitățile lor. Fiecare baterie adusă la școală a însemnat un coleg, un prieten, un vecin convins să adopte acest gest de grijă față de natură. Unele dintre școlile câștigătoare au devenit adevărate repere de bune practici. Avem echipe care au revenit în clasament – școlile din Odorheiul Secuiesc (locul II), Brașov (locul III) și București (mențiune). Merită lăudat efortul tuturor finaliștilor, deoarece înseamnă perserverență și creativitate în colaborarea cu restul comunității. Acțiunile fiecărei echipe care a participat, indiferent dacă s-a calificat pentru premii sau nu, au contat pentru succesul acestei ediții a concursului ” spune Ada Lungu, Președintele Asociației Volens.

„Nicio baterie la gunoi – ediția 2022″ a fost susținut de Siscobat, un nou OTR (organizație de transfer de responsabilitate) în domeniul colectării DBA.

Ni s-a părut necesar să debutăm pe piața organizațiilor de transfer de responsabilitate prin susținerea unui proiect de educație de mediu pentru colectarea selectivă a deșeurilor de baterii si acumulatori dovedit eficient. « Patrula de Reciclare » oferă ceea ce avem nevoie: conștientizare și educație, concomitent cu implementarea bunelor practici ale colectării selective. Aceasta rezultă în cantități importante de baterii și acumulatori uzați, cantități adunate chiar în timpul implementării proiectului. Ne-am alăturat programului pentru că ceea ce fac elevii și profesorii voluntari are un impact durabil la nivelul adoptării unor obiceiuri corecte permanente, atât de către copii, cât și de către adulții care îi înconjoară„, declară Mihaela Șerban, administrator Siscobat.

Echipele finaliste, care au strâns mai mult de 80 kg de baterii, sunt menționate pe site-ul programului. Ediția a XII-a a Patrulei de Reciclare continuă. Sute de școli din toată țara sunt implicate în promovarea „bunelor ecomaniere”, căutând soluții locale la provocările climatice globale și contribuind la aplicarea lor în comunitățile din care fac parte.

Sigla Asociația Volens
Sigla Patrula de Reciclare
Sigla Siscobat
Foto 1 – Școala Gimnazială Valea Argovei, jud. Călărași (câștigători mențiune)
Foto 2 – Școala Gimnazială „Cezar Bolliac”, București (câștigători mențiune)
Foto 3 – Școala Gimnazială Traian, Craiova, jud. Dolj (câștigători mențiune)
Foto 4 – Școala Gimnazială nr.1 Voluntari (finaliști)
Foto 5 – Școala Gimnazială „Stefan cel Mare”, Cârlibaba, jud. Suceava (finaliști)
Foto 6 – Grădinița P.P. „Licurici” struct. Școlii „Liviu Rebreanu”, Târgu Mureș (finaliști)

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*