Home » Administratie » UAT-uri salvate! Bani de la Guvernul României pentru plata salariilor și cofinanțarea proiectelor

UAT-uri salvate! Bani de la Guvernul României pentru plata salariilor și cofinanțarea proiectelor

UAT-urile din județul Vaslui au primit 17 milioane de lei pentru asigurarea cheltuielilor de funcționare și dezvoltare. Municipiul Bârlad a primit 450 mii de lei și orașul Negrești 450 mii de lei, În rest, UAT-urile din județ au primit sume între 50 și 200 mii lei.

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul României a alocat 726.600 mii de lei, din Fondul de rezervă bugetară, pentru 3.080 de unități administrativ-teritoriale.

Fondurile au fost alocate la solicitarea autorităților locale, prin Instituțiile Prefecților și Consiliile Județene din fiecare județ, pentru asigurarea cheltuielilor de funcționare și dezvoltare ale autorităților administrației publice locale, cheltuieli care necesită a fi efectuate până la sfârșitul anului 2022.

Prin proiectele de hotărâre transmise s-au solicitat sume pentru unitățile administrativ-teritoriale pentru care nu a fost posibilă, din bugetele proprii, finanțarea pentru unele categorii de cheltuieli de strictă necesitate precum cheltuieli de funcţionare (salarii, iluminat public, salubritate etc.), sentințe, cofinanțarea proiectelor, asigurarea cu energie termică a instituțiilor publice, corecții financiare, cheltuieli de capital, cât şi alte cheltuieli neprevăzute.

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: