Una din marile investiții care se derulează la Spitalul Județean de Urgență (SJU) este construcția clădirii dedicate Spitalizării de zi. Proiectul este finanțat din fondurile proprii ale Consiliului Județean Vaslui. Spitalizarea de zi se apropie de final, iar în prima parte a anului viitor obiectivul va fi ianugurat.
„Centru di zi se va finaliza prin luna martie a anului viitor. Acolo se vor face internările de o zi, iar pacienții nu vor mai merge în spital cu persoanele internate pentru perioade mai lungi de timp”, a spus Ana Rinder, directorul SJU Vaslui.
De asemenea, la unitatea de sănătate sunt în derulare mai multe investiții care se realizează cu fonduri europene nerambursabile. Astfel de obiective sunt noul ambulatoriu sau extinderea Unității de Primire Urgențe.
În paralel, și execuția clădirii ambulatoriului care este finanțată prin CNI se apropie de finalizare, iar autoritățile locale așteaptă să deschidă și acest obiectiv.
Pe lângă cele două portofolii de investiții există proiecte care urmează să fie demarate, cum ar fi construirea unei morgi moderne la SJU Vaslui, dar și înființarea unei unități de paleație.
(Dănuț CIOBANU)