Home » Local » Doi bărbați cercetați penal pentru utilizarea de documente false la controlul de frontieră

Doi bărbați cercetați penal pentru utilizarea de documente false la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa a doi bărbați, cu cetățenie R. Moldova, respectiv Ucraina,care au prezentat la controlul de frontieră permise de conducere false.

În data de 05 decembrie a.c., în jurul orei 01.35, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un cetățean din Ucraina, în vârstă de 28 de ani, conducând un autovehicul înmatriculat în Ucraina.

În data de 02 decembrie a.c., în jurul orei 20.35, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un bărbat cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 32 de ani, conducând un autovehicul înmatriculat în R.Moldova.

La controlul de frontieră, cei doi conducători auto au prezentat,alături de documentele de identitate, și un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Ucraina, respectiv din R. Moldova.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false. Totodată, în urma consultării bazelor de date, s-a stabilit că cetățeanul ucrainian nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cu privire la cele constatate, cetățeanul din R.Moldova a declarat că și-a pierdut permisul de conducere valabil deținut, motiv pentru care a apelat la un concetăţean ale cărui date nu le cunoaşte, cunoscut pe internet, care, contra sumei de 150 de euro, i-a procurat permisul prezentat la control.

În ambele cauze, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale,iar cetățeanul ucrainean este cercetat și pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere,la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*