În ultima perioadă, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată de mai multe persoane cu privire la faptul că, autori necunoscuți, prin intermediul unor apeluri telefonice, au încercat să înşele persoane vârstnice cu sume mari de bani, sub pretextul că o rudă apropiată ar fi fost implicată într-un accident rutier, iar banii sunt necesari pentru a ajuta persoana în cauză.
ATENŢIE: Dacă primiţi un telefon de la ”un binevoitor” care vă pretinde bani, pentru facilitarea unei intervenţii către autorităţi sau sub orice alte motive: NU DAŢI CURS UNEI CERERI DE ACEST TIP ŞI NU TRIMITEŢI BANI, DEOARECE EXISTĂ RISCUL MAJOR SĂ FIŢI VICTIMA UNEI ÎNŞELĂCIUNI!
Astfel, autorii apelează telefonic potenţialele victime, cărora le comunică faptul că un membru al familiei acestora a suferit sau a provocat un accident rutier şi, sub falsă identitate, (de exemplu: se pretind ca fiind avocat, cadru medical sau chiar membrul al familie) solicită diferite sume de bani necesare acoperirii pagubelor cauzate de accident (costuri de spitalizare, daune materiale, etc.).
Pentru reuşita infracţională, mai este doar un pas pentru ca victima să depună sumele de bani solicitate într-un cont pe numele unei persoane menţionate de autori sau să fie oferite personal unor complici care se vor prezenta la domiciliul victimei.
Este normal ca orice părinte să-şi ajute copilul aflat în nevoie. Însă, înainte de a efectua orice demers în acest sens, este bine să verificaţi informaţiile primite. În prezentul tip de înşelăciune, infractorii se bazează în primul rând pe puternica reacţie emoţională pe care vestea dată o produce, şi anume starea de şoc şi teama; acestea sunt elementele pe care mizează răufăcătorii, ştiind că majoritatea oamenilor acţionează precipitat în asemenea situaţii.
Autorii acestui tip de înşelăciune cunosc foarte multe elemente personale ale posibilelor victime (profesia, apelative utilizate de membrii familiei, programul de lucru etc.), astfel încât câştigă încrederea victimei şi o conving pe aceasta, că cele relatate sunt reale.
Având în vedere aspectele prezentate, poliţiştii vasluieni recomandă cetăţenilor să nu trimită sume de bani unor persoane necunoscute, să se adreseze şi să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112, ori de câte ori au suspiciuni cu privire la faptul că ar putea fi următoarea victimă a unei infracţiuni de înşelăciune, prin care se încearcă inducerea în eroare prin aceste „poveşti” cu caracter emoţionant.
CUM TREBUIE SĂ PROCEDAŢI PENTRU PREVENIREA ÎNŞELĂCIUNILOR:
Solicitaţi persoanei care v-a sunat cât mai multe detalii privind unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla ruda implicată în accident, urmând a suna la aceste instituţii pentru confirmare;
Nu vă bazaţi pe cele relatate de un necunoscut! Escrocii mizează tocmai pe reacţia emoţională puternică de moment. Întrerupeţi imediat convorbirea şi încercaţi să apelaţi imediat pe telefonul mobil ruda la care face referire apelul sau persoane din anturajul ei, pentru a afla adevărul;
Chiar dacă cel care să sună ,,vă recomandă” să fiţi discret sau vă spune că nu puteţi lua legătura direct cu ruda dumneavoastră, deoarece autorităţile i-au ridicat telefonul, nu vă încredeţi în el! Trebuie să ştiţi că reprezentanţii Poliţiei sau ai Parchetului nu confiscă telefoanele mobile ale celor implicaţi în accidente rutiere;
Anunţaţi POLIȚIA la numărul de urgenţă 112, pentru a primi sprijin de specialitate. În nici un caz nu acceptaţi o întâlnire directă cu persoana care v-a apelat, înainte de a discuta cu un poliţist!
De ştiut pentru tineri:
Părinţii sau bunicii dumneavoastră trebuie informaţi şi sprijiniţi, pentru a nu deveni victimele acestor infractori!
Este important să dezbateţi aceste aspecte în familie, adresând seniorilor următoarele recomandări:
În cazul în care sunt sunaţi de un necunoscut care le pretinde bani pentru a ajuta o rudă aflată într-o pretinsă situaţie de pericol, să nu divulge nici un fel de date personale, ci din contră, să adreseze întrebări şi să solicite informaţii despre presupusul accident (unde s-a produs, spitalul sau secţia de poliţie unde s-ar afla ruda în cauză);
Să apeleze telefonic, imediat, ruda respectivă sau persoane apropiate acesteia, indiferent de conjunctură (moment al zilei, locaţie), pentru a verifica informaţiile primite;
Să sune de urgenţă la numărul 112, pentru a solicita sprijinul poliţiei. În nici un caz să nu facă singuri demersuri care presupun contactul cu persoana apelantă!