Home » Invatamant » Grădinițe noi pentru copiii din comuna Oșești. Și la două școli sunt în derulare lucrări de modernizare

Grădinițe noi pentru copiii din comuna Oșești. Și la două școli sunt în derulare lucrări de modernizare

În comuna Oșești sunt în derulare două proiecte care vizează reabilitarea unor grădinițe. Lucrările sunt aproape de final, iar locațiile vor fi inaugurate în cel mai scurt timp.

„A fost foarte greu! Copiii au învățat în niște condiții improprii la Căminul Cultural Buda, iar la Oșești la Casa Agronomului. Nu se compară cu actualele spații de grădiniță care au încălzire centrală pe lemne, apă în interior, grupuri sanitare și alte utilități”, a spus Ioan Todirașcu, primarul comunei Oșești.

Autoritățile locale au mai depus în anul 2021 un proiect de reabilitare termică și energetică la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Oșești, iar la începutul lunii noiembrie Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat unele clarificări. Este vorba de avizele de la E-ON, DSP, APM, care au fost transmise online de către autoritățile locale către finanțator și se așteaptă semnarea contractului de finanțare.

Mai este un proiect de investiții în derulare și la Școala Gimnazială Buda și la grădinița din localitate. După ce în luna iulie a acestui an contractul de execuție a fost reziliat de comun acord cu constructorul, proiectul a fost scos din nou la licitație pentru restul de executat. În momentul de față execuția este în grafic, iar autoritățile locale sunt mulțumite de stadiul lucrărilor.

(Dănuț CIOBANU)

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: